Am avut parte de cateva zile ploioase care ne-au mai scos din monotonia zilelor calduroase de pana acum. Parca toata lumea era schimbata dintr-o data. Pe langa efectul soporific pe care il are si asupra mea, de fiecare data cand ploua ma simt altfel.
De fiecare data cand ploua parca vine timpul sa ma intorc spre mine si sa ma gandesc mai mult la ce am realizat si ce as putea sa realizez. Ce este si mai ciudat? In acele momente am un sentiment ca as putea realiza orice, oricand. De ce tocmai ploaia are efectul asta asupra mea nu stiu… dar imi place. Imi place sa ma trezesc si sa privesc pe fereastra cum cad picaturile de ploaie printre frunzele copacilor. Imi place sa ies afara si sa simt acel miros proaspat pe care il aduce ploaia. Imi place sa ma uit in sus, sa vad imensitatea cerului si sa simt picaturile ca imi pica pe fata. Imi place sa merg prin ploaie, in ritmul ei. Imi place sa stau si sa ma uit cum ploua (functioneaza mai bine ca orice analgezic atat pentru trup cat si pentru suflet.
Ploaia curata. Atat tot ce este afara cat si tot ce este inauntru. Trebuie doar sa ai dispozitia necesara pentru a o primi.
