Unii spun ca e greu sa cresti un copil. Altii mai curajosi spun ca nu percep o schimbare majora in viata lor de cand au un copil. Adevarul este undeva la mijloc. Incerc sa descopar profilul unui copil, prin raportarea la copilaria mea, dar si a copiilor cu care intru in contact adesea. Fie ca ii urmaresc atenta cand ii vad prin parc, fie ca ma uit cu admiratie la ei cand se joaca in mall, fie ca ii vad cu parintii mergand pe strada sau venind la teatru, copii sunt pretutindeni si se aseamana foarte mult intre ei.
Una dintre trasaturile comune varstei copilariei este cea care vorbeste despre dorinta celor mici de a primi atentia cuvenita din partea adultilor. Un copil care nu stie sa vorbeasca, stie sa isi faca simtita prezenta. Un copil care abia merge prin casa stie ca mama ii va da jucaria din dulap daca el va face cateva grimase. Un copil reuseste sa te indulceasca printr-un zambet. Este un bun negociator si isi vinde imaginea foarte bine. Toti cei cu care intra in contact isi doresc sa il tina inbrate, sa il alinte, sa il rasfete cu jucarii. Fiind foarte selectiv, va scanci daca nu isi doreste sa ajunga in bratele tale sau iti va zambi daca i-ai cazut cu tronc.
Un copil te poate invarti pe degete fara sa aibe scoala. Isi cunoaste armele secrete si stie sa le foloseasca impotriva ta. Daca ai petrece o zi alaturi de un bebe, ti-ai da seama ca are o istetime rara si ca oricand te poate uimi prin gesturile pe care le face sau prin actiunile lui. Este imprevizibil, spontan si stie sa iti atraga atentia. Stie ca daca nu il bagi in seama, trebuie sa schimbe foaia. Stie ca daca nu vrea sa manance, trebuie sa planga. Stie ca daca vrea sa il iei in brate trebuie sa intinda mainile spre tine.
Stie ca daca vrea sa te joci cu el, trebuie sa te ia de mana si sa te cheme in coltul cu jucarii. Cum sa il refuzi cand iti capteaza atentia atat de frumos?
Mami, vreau atentie! Chiar si la 21 de ani…