Protejeaza-ti copilul de soare

Se stie ca baile de soare sunt foarte importante in combaterea rahitismului intrucat ajuta la producerea vitaminei D, cu ajutorul careia se fixeaza calciul in oase. La fel de adevarat este si faptul ca radiatiile solare pot produce arsuri pielii sensibile a copiilor, mai ales ca aceasta nici nu produce melanina, acea substanta care ar actiona asemenea unui bariere de protectie impotriva razelor nocive ale soarelui.

Aceasta nu inseamna totusi ca trebuie sa-i refuzi micutului tau bucuria de a sta din cand in cand la soare. Insa ai datoria de a-l proteja de efectele negative ale soarelui. In primul rand, trebuie sa eviti expunerea copilului la soare in intervalul orar 11-16. In al doilea rand, in orele in care sta la soare, va trebui sa ai grija de pielea lui prin aplicarea unui strat gros de crema de protectie special destinata copiilor. Aplica crema cu aproximativ 20-30 min. inainte de expunerea la soare. Acest sfat este valabil si pentru tine, draga mamica! 😉

Cand te afli pe litoral sau la strand, nu pierde din vedere faptul ca, in apa, pielea este atacata si mai puternic de razele solare, deci nu ezita sa folosesti creme rezistente la apa! Ai grija sa reinnoiesti stratul de crema la iesirea din apa sau dupa uscarea pielii.

Si buzele pot suferi arsuri! Batoanele speciale, cu factor de protectie, dar si cu gust delicios, il vor incanta, dar si apara pe cel mic. Nu uita sa il imbraci in haine confectionate din fibre naturale (bumbac, in), in culori cat mai deschise.

Este recomandata purtarea unor palariute cu boruri largi, care sa protejeze si ceafa, si urechile intrucat acestea sunt foarte sensibile!

Inca un sfat! Produsele de protectie solara trebuie folosite si in zilele innorate de vara, de vreme ce un cer chiar si usor acoperit tot permite patrunderea radiatiilor solare, in proportie de 90%!