Corina Martin: Inca se merge la mare de 1 mai

Litoralul românesc va atrage în minivacanța de 1 Mai peste 40.000 de turiști, Mamaia și Vama Veche fiind stațiunile fanion și în acest an, cu un grad de ocupare până în prezent de 70-80%, respectiv de 100%, a declarat, vineri Corina Martin, președintele Asociației Litoral – Delta Dunării.

“Peste 40.000 de turiști estimăm că vom avea în acest week-end prelungit pe litoral. Mamaia și Vama Veche sunt cele două stațiuni care și de această dată sunt cap de serie. Avem ocupat 100% în Vama Veche, iar în Mamaia probabil că mai sunt încă hoteluri de două stele care poate că nu au încă 100% și asta probabil ne duce undeva la un grad total de ocupare de 70 — 80% pe stațiune. Repet, aceste două stațiuni sunt cele care duc întotdeauna fanionul acestei minivacanțe de 1 Mai”, a precizat Martin.

Potrivit sursei citate, Festivalul de Muzică Electronică Sunwavescare a debutat joi la Mamaia, a atras în acest an peste 7.000 de turiști vest-europeni, în special din Marea Britanie, Italia, Franța și Germania.

“Veștile bune continuă să sosească către noi pentru că au fost foarte bine promovate toate evenimentele. Ieri a început Sunwaves Fest, primul dintre evenimente, unde au venit peste 7.000 de turiști vest-europeni și mii de turiști români. Vă dau și topul țărilor de unde au venit turiștii străini: Marea Britanie, Italia, Franța și Germania. Astăzi și-a deschis porțile și Festivalul du Bonheur, un eveniment de gastronomie aflat la prima ediție în acest an, unde peste 60 de restaurante din toată România vin cu food tracks-uri, cu un fel de camioane și rulote, de la care turiștii pot cumpăra mâncare de toate genurile, pentru toate gusturile și din toate bucătăriile internaționale”, a explicat Corina Martin.

Reprezentantul asociației a anunțat că duminică, la Mamaia, va avea loc un show de mașini de drift și un mega concert pe plajă. În aceeași zi, organizatorii, alături de turiști, vor lansa sute de lampioane între Mamaia, Vama Veche și Delta Dunării.

“Este doar o avanpremieră de fapt pentru toate evenimentele verii 2017 pe care noi le-am anunțat deja pentru stațiunea Mamaia”, a reiterat Martin.

În privința tarifelor de pe litoral și din Deltă, președintele Asociației Litoral — Delta Dunării susține că acestea pornesc de la 400 lei pe cameră pentru un week-end, ceea ce înseamnă două și chiar trei nopți în anumite hoteluri, în funcție de categoria de confort, dar vor merge până la 700-800 de lei și chiar 1.000 de lei pentru hotelurile de 5 stele sau de 4 stele cu mai multe servicii incluse.

“Și pentru Deltă stăm foarte bine, săptămâna trecută am deschis oficial sezonul. Am avut ocazia să vorbesc cu hotelierii, cu proprietarii unor structuri de cazare, și aici vorbim și despre pontoane plutitoare și pensiuni. Și acestea au un grad foarte bun de ocupare, mai exact, nu mai sunt locuri. Deci, asta facem cei de la Federația asociaților de promovare turistică din Romania, acea campanie “Vacanță în țara mea”, pe care o derulăm de câțiva ani și în care deja ne-am reunit 16 asociații de promovare din România, evident litoral și Delta Dunării, astfel încât să putem îndrepta românii către destinațiile de vacanță din Romania”, a adăugat aceasta.

Corina Martin a menționat și lansarea curselor aeriene externe aferente sezonului estival de pe Aeroportul Internațional ‘Mihail Kogălniceanu’ (AIMK) din Constanța, unele în premieră după 27 de ani.

“Este o veste istorică pentru Constanța, pentru Dobrogea, dar și pentru România, lansarea unor curse aeriene interne și externe aferente sezonului estival. Am să vă spun și de ce pentru România. Ceea ce nu reușisem în 25 de ani, am reușit acum, cu un efort al federației care a adus 4 asociații de promovare la discuțiile cu companiile aeriene, 4 aeroporturi cu autoritățile noastre locale. Un proiect condus de Asociația Litoral-Delta Dunării și care unește de fapt Dobrogea și când spun Dobrogea, spun litoral și Delta Dunării, cu Moldova — Aeroportul Iași, cu Transilvania, cu centrul României la Cluj, apoi cu Crișana, la Oradea și Băile Felix și bineînțeles cu vestul României, cu Banatul, în Timișoara. Evident avem și 4 zboruri externe noi, unul dintre ele fiind Constanța-Paris după 27 de ani, urmează Constanța-Bruxelles și Constanta-Roma — o premieră pentru noi și Constanța-Milano pe care îl reluăm după anul trecut și acum doi ani când l-am introdus pentru prima dată”, a mai spus Martin.

Primele estimări pentru sezonul estival 2017 arată o creștere cu 15-20% a numărului de turiști față de anul trecut, în condițiile în care 2016 a fost cel mai bun din ultimii 10.

“Deci, avem vești foarte bune pentru acest sezon, pentru litoral și pentru Delta. Numai pentru litoral, cel puțin, estimăm o creștere de 15% spre 20% la finalul aceste veri, față de anul trecut, care oricum a fost cel mai bun an din ultimi zece,” a adăugat președintele Asociației Litoral — Delta Dunării.