Eram destul de curioasa sa vad noul film Harry Potter si vorbesc din perspectiva omului care a vazut toate filmele din serie si stie la ce sa se astepte. Asa ca mi-am luat prietenele si am purces catre cinema pentru a vedea cum o sa ne vrajeasca Harry.
Filmul descrie anul 6 al lui Harry la Hogwarts, moment in care toata lumea este constienta de faptul ca Voldemort s-a intors (chiar si Incuiatii sunt afectati de acest lucru). De aceea, Dumbledore incearca sa faca tot posibilul pentru a gasi o cale sa il distruga pe fostul sau elev, Tom Riddle, devenit cel mai temut vrajitor al tuturor timpurilor. Se pare ca acest lucru se poate intampla daca Horcruxurile in care Voldemort si-a scindat sufletul sunt distruse, misiune care ii revine in cele din urma tot lui Harry. Povestea este presarata de dragoste, moarte dar si de mult umor. David Yeats a ales o abordare mult mai simpatica decat predecesorii sai, reusind sa imbine momentele de dramatism cu cele de umor. Memorabila ramane scena in care Dumbledore ii spune lui Harry: „you need a shave my friend. You know, at times I forget how much you’ve grown.” Nu pot sa spun altceva decat ca subscriu la afirmatia anterioara. 🙂
Din punctul de vedere al efectelor speciale si al realizarii regizorale, mi se pare de departe cel mai reusit Harry Potter de pana acum. Suspansul creat ne face sa ne dorim ca urmatoarele doua parti din aventurile deja tanarului vrajitor sa apara cat mai repede posibil.
