Târgul de Sfânta Maria, un eveniment ce doreşte să refacă atmosfera de altădată a unor astfel de manifestări, se va deschide, joi, la Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”.
Biroul Relaţii Publice al Muzeului Satului informează, luni, într-un comunicat transmis AGERPRES, că târgul, organizat în colaborare cu Asociaţia Bio România, se constituie într-un bun prilej de a reveni la muzeu, deoarece la marea sărbătoare prăznuită în această zi programul este unul „atractiv, cu demonstraţii meşteşugăreşti, expoziţii, târg cu meşteri, gastronomie tradiţională specifică perioadei şi produse bio”.
Credincioşii ortodocşi, catolici şi greco-catolici sărbătoresc joi, 15 august, Adormirea Maicii Domnului, marcând, potrivit tradiţiei creştine, ziua în care Fecioara Maria s-a mutat din viaţa pământească la cer.
sursa: agerpres
