Capcanele Fast food-ului

Fast food-ul dauneaza grav sanatatii!!!!

Despre mancarea de tip fast food si efectele nocive pe care le are asupra corpului nostru s-a tot scris in ultimii ani, asa incat nu imi doresc sa va plictisesc amintindu-va de nenumaratele boli si afectiuni pe care aceasta le genereaza.

Desi sunt binecunoscute efectele nefaste ale acestui tip de mancare, rezultatele actiunilor de constientizare a populatiei nu sunt deloc imbucuratoare. Faptul ca nu gasesti o masa libera in fata magazinelor de tip fast food, ne conduce catre sumbra concluzie ca romanul inca mai are mult de lucrat in ceea ce priveste educatia culinara.

Din moment ce tu ca adult informat ai luat decizia de a-ti pune viata si sanatatea in pericol pentru o clipa de placere, cateva minute in care poti savura delicioasele bombe calorice, este strict problema ta ca tragi ponoasele actiunilor tale. Ingrijorator este faptul ca multi parinti inconstienti, caci altfel nu ii poti numi, isi hranesc fii, aflati in crestere, cu astfel de mancaruri. Fara sa isi dea seama ii indeamna catre o mancare deloc sanatoasa, care nu le aduce niciun fel de aport de vitamine si proteine, necesare unei bune cresteri. Astfel, dintr-un copil cu mari sanse la o viata normala, proprii lor parinti isi transforma odraslele, inca din primii ani de viata, in persoane cu mari riscuri in ceea ce priveste atat sanatatea fizica, cat si cea mentala.

Ademeniti cu o jucarie frumos colorata, primita cadou in minunatul ambalaj care demonstreaza inca o data ca zicala ”afara-i vopsit gardul si-nauntru-i leopardul” este adevarata, copiii, care-si creeaza  stilul de viata si caracterul in functie de informatiile  primite de la parinti, ajung sa se obisnuiasca cu acest tip de mancare., iar de la obisnuita pana la dependenta nu mai este decat un singur pas.

Odata ajunsi dependenti, copiii se confrunta cu diverse boli si afectiuni precum obezitate, diabet, cancer, boli cardio-vasculare, slabirea imunitatii, etc, iar sanatatea le este compromisa intr-un mod iremediabil.

Stiu, mancarea este delicioasa si nu costa chiar atat de mult precum cea mult mai sanatoasa si recomandata de catre specialisti, aniversarile fiului tau sunt mult mai simple si fara batai de cap, nu trebuie decat sa il lasi in locul special amenajat pentru cei mici si tu poti improviza o sedinta de shopping impreuna cu celelalte mamici, iar reclamele tv bine construite de specialistii in marketing, te-au convins deja sa adopti acest stil de hrana. Mai gandeste-te o data!

Vorbim despre sanatatea ta si a familiei tale! Doar tu poti face diferenta intre un copil perfect normal si unul cu probleme de sanatate. Pentru ca esti parinte, deciziile tale gresite  pot afecta in mod direct si iremediabil fiinta cea mai de pret din viata ta, iar aceasta este o povara mult prea mare de care poti scapa printr-o singura alegere: alege sa traiesti sanatos!

Alege pentru tine si cei dragi o hrana plina de vitamine si nutrienti, sanatoasa, suficienta si calitativa cat sa va asigure o viata normala si armonioasa. Nu uita nicio clipa: esti singurul responsabil pentru viitorul tau si al celor mici!

 

Credit foto