Nu stii de ce te-ai ingrasat? Lipsa somnului poate fi unul dintre motive

Lipsa somnului poate provoca schimbări în activitatea creierului, determinând unele persoane să mănânce mai mult, potrivit unui studiu publicat marţi în revista ştiinţifică Nature Communications, relatează AFP.

La persoanele private de somn, perturbările au fost observate în regiunile cortexului ce controlează saţietatea, în timp ce dimpotrivă zonele asociate cu poftele irezistibile erau puternic stimulate. ‘Am făcut o altă descoperire interesantă, aceea că alimentele cu cele mai multe calorii sunt căutate în special de persoanele private de somn’, a precizat Matthew Walker, unul dintre coautorii studiului.

‘Toate aceste descoperiri pot potenţial să explice legătură între lipsa somnului, creşterea greutăţii şi obezitate’, a adăugat cercetătorul, apreciind că un somn suficient ‘ar putea să permită un control mai bun al greutăţii prin intermediul mecanismelor cerebrale ce reacţionează la alegerea unor alimente corespunzătoare’.

Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), mai mult de o treime dintre adulţii de peste 20 de ani din lume erau supraponderali şi 11% obezi în 2008. Numărul persoanelor supraponderale s-a dublat din 1980, atingând 1,4 miliarde de adulţi în 2008.

 

 

sursa: agerpres