8 femei mor zilnic in Romania rapuse de cancerul mamar, conform declaratiilor Ministerului Sanatatii la mijlocul anului 2013.
Cancerul la san poate fi depistat la timp daca iti faci o mamografie. Probabilitatea de a a invinge cancerul de san este mult mai mare daca acesta este depistat si tratat la timp.
Ce este mamografia?
Mamografia este o radiografie a sanului. In cazul mamografiilor se foloseste un nivel scazut de raze X, de aceea efectuarea unei mamografii este sigura si nu radiaza invaziv corpul. Pentru a efectua mamografia, medicul va aseza sanii, cate unul separat, intre 2 placi de plastic si va realiza o fotografie. Mamografia poate fi incomoda in cazul unor femei, dar nu doare si dureaza aproximativ 20 de minute.
Cand este recomandata mamografia?
20 – 40 de ani: mamografia este recomandata doar in cazul depistarii umflaturilor/nodulilor la nivelul sanilor. Inainte de efectuarea mamografiei este recomandata consultarea unui medic specialist care sa confirme necesitatea realizarii procedurii pentru a evita radierea inutila.
40 – 49 de ani: trebuie sa aiba loc prima mamografie, nu inainte de a fi consultat medicul specialist, ulterior stabilindu-se frecventa si necesitatea de a repeta procedura.

50 – 70 de ani: medicii recomanda efectuarea unei mamografii odata la 2 ani. In cazul in care sunt depistati noduli la nivelul sanilor, mamografia trebuie repetata la un interval mai scurt in functie de sfatul medicului.
Mamografiile permit medicului depistarea umflaturilor/nodulilor la nivelul sanilor. In cazul depistarii unui nodul cu risc canceros, e posibil ca medicul sa mai efectueze probe pentru a confirma prezenta celulelor canceroase. In cazul in care rezultatele mamografiei nu sunt relevante, exista posibilitatea ca medicul sa ia o mostra din tesutul nodulului pentru a efectua o biopsie.
Ce este cancerul mamar?
Nodulii mamari, celule straine sanului, se pot transforma in timp in cancer. Celulele canceroase de la nivelul sanului pot migra spre alte parti/ organe ale corpului prin inmultire.
1 din 8 femei care se nasc in ziua de astazi in SUA vor avea cancer la san la un moment dat al vietii. In acelasi timp, in Romania sunt diagnosticate in fiecare an aproximativ 10.000 de femei cu cancer la san avansat sau metastatic. Daca in 1960 mortalitatea datorata cancerului mamar era de 11,2 la 100.000 de femei, in 2008 rata a urcat la 27,51 la 100.000 de femei. Dupa cancerul la piele, cancerul la san este cel mai comun tip de cancer in randul femeilor.
Singura parte buna a lucrurilor este ca, depistat la timp, cancerul la san poate fi tratat si invins. Asadar, consulta medicul specialist in cazul in care depistezi una din modificarile de mai jos la nivelul sanilor:
- Umflaturi/noduli la san
- Modificari ale dimensiunii, formei sau texturii pielii la nivelul sanilor
- Secretii la nivelul sfarcurilor
Iti dorim multa sanatate!
