Cum să scapi de bășicile cauzate de sandale

Nu știu voi cum sunteți, dar eu mă număr printre cele care vara umblau întotdeauna cu câte un set de plasturi în fiecare geantă, ca să-mi acopăr iritațiile făcute de perechile noi de sandale. În loc să mă bucur de vară, că pot în sfârșit să-mi las picioarele să respire liniștite, mă aleg cu tot felul de răni și bășici dureroase. De fiecare dată altundeva, în funcție de perechea pe care aleg s-o port în ziua respectivă.

Bășicile apar de la o combinație între frecare continuă și transpirație. Anul ăsta am zis că pun punct acestor obiceiuri dureroase și am pornit în căutarea unor soluții salvatoare. Iată ce am aflat și puteți încerca și voi ca să scăpați de bășici:

  1. Umezeala este unul din factorii principali care pot ajuta formarea bășicilor. Încearcă să-ți păstrezi picioarele cât mai uscate pe parcursul zilei. Poți testa chiar și pudre, geluri și sprayuri speciale pentru așa ceva.
  1. Du-te la cumpărături de încălțăminte seara, când obișnuiesc să ni se umfle picioarele. Încearcă să le iei cu jumătate de număr sau chiar un număr în plus față de cât porți în mod normal. Degetele și călcâiul trebuie să aibă destul spațiu atunci când mergi.
  1. Alege-ți sandale care să-ți susțină piciorul, să te protejeze de sol, dar în același timp să fie flexibile.
  1. Cumpără-ți sandale din materiale cât mai naturale, precum pielea, ca să lași picioarele să respire. Spre deosebire de plastic sau spumă, este mult mai durabilă și confortabilă. La Otter găsești numeroase modele din materiale de calitate.
  1. Contrar vorbelor din popor, baba nu trebuie să sufere la frumusețe. Ai mare grijă la sandalele care urcă pe picior, cum ar fi cele în stilul gladiator, sau care vin printre degete. Dacă au baretă la spate, ai grijă să fie reglabilă, astfel încât s-o ajustezi în caz de nevoie.
  1. O altă idee ar fi să porți puțin la început sandalele cu niște șosete groase, prin casă, ca să se mai “lase”.
  1. Dacă există niște zone pe care le bănuiești a fi predispuse la formarea de bășici, poți aplica preventiv plasturi.
  1. Altă idee pe care o poți încerca este să lipești bucăți mici de material pe interiorul baratelor care-ți cauzează probleme.
  1. Alternează sandalele și pantofii cu perechi de încălțăminte sport, pentru a lăsa timp să se odihnească și să se vindece.

Credit foto