Despre originea bradului de Craciun, circula mai multe legende, care de care mai minunata prin mesajul ei plin de speranta si bucurie.
Amelie a selectat pentru tine cele mai frumoase povesti, transmise prin viu grai de mii de ani, despre bradul de Craciun.
In urma cu peste 2000 de ani, in seara de Craciun, a venit pe lume Iisus Hristos. In acele vremuri, pe acele meleaguri, era imparat Irod, un om foarte rau care, auzind ca a sosit pe lume Mesia, Imparatul lumii, a poruncit oamenilor sai sa fie ucisi toti copiii de la doi ani in jos. Auzind acestea, mama lui Iisus s-a inspaimantat si si-a luat fiul in brate si cu ajutorul lui Dumnezeu a parasit Bethleemul. Pe drum Fecioara Maria a auzit tropote de cai care veneau in urma ei. Atunci ea vazand un stejar l-a rugat sa-si coboare crengile-n jos si s-o fereasca de oamenii lui Irod. Dar stejarului i se facuse frica si o refuza pe Fecioara Maria.
Deodata, ea fu chemata de un bradulet mic care pe data o infasura cu crengile sale exact in clipa in care oamenii lui Irod treceau calare prin acel loc. Dupa ce calaretii se indepartasera Fecioara multumi bradului pentru fapta savarsita si ii spuse: “Cat vei trai, bradule, sa nu vestejesti niciodata! Sa fii mereu verde si iubit de toti copiii, iar stejarului ii spuse ca toata viata lui sa tremure fie iarna, fie vara.” Si asa s-a si intamplat.
Cea de-a doua legenda spune ca atunci cand s-a nascut Pruncul Iisus, ingerii au venit in jurul sau. Au mai venit si pastorii care se aflau in apropiere. Dar drumul cel mai anevoios l-au facut cei trei magi, care veneau de departe tocmai pentru a se inchina Imparatului lumii. Acestia erau foarte invatati si stiau ca Mantuitorul se va naste, asa ca au pornit la drum, calauziti de steaua sfanta ce le lumina calea si le arata drumul pe care sa-l urmeze. Si bineinteles ca nu puteau sa se inchine Fiului lui Dumnezeu fara un dar, care sa arate dragostea si bucuria lor. Asa se face ca au luat cu ei aur, smirna si tamaie dar ajungand aproape de Bethleem, orasul unde S-a nascut Mantuitorul, au vrut sa puna alaturi de darurile lor si o floare sau macar o creanga de copac inverzit, fiindca nu doar oamenii, ci intreaga natura se bucura de venirea lui Iisus. Dar, cautand ei incoace si incolo, nu au gasit niciun copac inverzit, caci era iarna si pomii isi pierd acum vesmantul lor de frunze si flori. Insa, pe varful unui deal au vazut un bradut mic. Bucurosi l-au luat cu ei si atunci cand au ajuns langa Maica Domnului si Pruncul Iisus au asezat bradul alaturi si au aninat darurile lor pe crengile sale verzi. De atunci, bradul mai este numit si Pomul de Craciun.
In amintirea minunatei veniri pe lume a Mantuitorului s-a pastrat obiceiul ca in timpul sarbatorilor de iarna sa avem in casa un brad pe crengile caruia sa asezam globuri colorate, beteala stralucitoare, fructe i lumanarele. Iar sub brad, copiii cuminti gasesc darurile mult asteptate. Prin prezenta sa in fiecare casa, mirosind a cetina, bradul este simbolul bucuriei si al sperantei, caci ramane vesnic verde, aducandu-ne in suflete bucurie si lumina.
O alta legenda pe care ti-o asternem in scris aici este legata de sfantul Bonifaciu, calugarul anglican care a randuit biserica crestina in Franta si Germania. Intr-o buna zi, el a dat peste un grup de pagani adunati in jurul unui stejar falnic, pregatindu-se sa aduca drept jertfa un copil zeului Thor. Pentru a salva viata copilului, Bonifaciu a pravalit stejarul la pamant cu o lovitura naprasnica de pumn. In locul acestuia a rasarit un bradut. Sfantul a grait catre pagani, spunandu-le ca bradutul este Pomul Vietii, inchipuind viata vesnica a lui Iisus Hristos.
Cea de-a patra legenda povesteste despre un padurar sarac care, in ajunul Craciunului, a dat peste un copil pierdut si infometat. Cu toate ca era foarte sarac, padurarul i-a potolit foamea si i-a oferit adapost peste noapte. A doua zi cand s-a trezit, padurarul a gasit in usa colibei un pom minunat, cu ramurile scanteietoare. Baietasul infometat era, in realitate, copilul Iisus, iar bradul era rasplata data padurarului pentru fapta sa buna.