Copenhaga, orasul verde cu multe biciclete, cu cladiri vechi viu colorate, este considerat ca fiind unul dintre orasele cele mai ecologice, aflandu-se in topul oraselor cu cea mai buna calitate a vietii.
Capitala daneza te va incanta de la prima vedere: e un oras curat, linistit si, in acelasi timp, plin de viata.
Iata cateva obiective turistice pe care le poti vizita in frumoasa capitala: Nyhavn(Noul port), statuia Mica Sirena, Radhuspladsen (Piata Primariei), zona de shopping Strøget, parcul Tivoli, Castelul Rosenborg, Gradina Botanica, Rundetårn (Turnul Rotund), Palatul Amalienborg; iar in imprejurimile capitalei daneze : Castelul Kronborg.
Nyhavn
Nyhavn este frumosul port care se regaseste pe toate cărțile poștale din Copenhaga. Denumit initial Den Nye Havn (Noul Paradis), in acest port comercial ancorau vase din intreaga lume, iar marinarii isi satisfaceau poftele inimii in casele de toleranta si berariile din zona.
In prezent, Nyhavn (in traducere, Noul port) reuseste sa te cucereasca cu farmecul casutelor vechi, frumos insiruite ca niste margele colorate de-a lungul sau.
Zona este presarata cu restaurante, terase, baruri si berarii. Ce-i drept, preturile sunt cam piperate, de aceea foarte multi tineri localnici dar si turisti prefera sa savureze o bere rece cumparata din market , pe marginea canalului principal al capitalei daneze.
Cea mai veche casa din Nyhavn dateaza din anul 1681 si, desi a fost renovata, si-a pastrat designul initial. Cunoscutul scriitor Hans Christian Andersen, autor al povestilor Mica sirenă, Rățușca cea urâtă, Fetița cu chibriturile, a locuit la numarul 20, unde a si asternut pe hartie cateva basme care ne-au incantat copilaria.
Mica Sirena
Una dintre cele mai importante atractii turistice din Copenhaga o reprezinta statuia Mica Sirena. Statuia din bronz are dimensiuni reduse (125 de cm inaltime) si este localizata in apropierea pontonului Langelinje.
Povestea sa porneste de la basmul “Mica Sirena” a lui Hans Christian Andersen, adaptat ulterior intr-o opera de balet de mare succes. Dupa vizionarea unui spectacol, producatorul de bere Carlsberg, Carl Jacobson, a comandat realizarea acestei statui, in asemanarea balerinei Ellen Pret care insa a refuzat sa pozeze nud. Astfel autorul sculpturii Mica Sirena, Edvard Eriksen, a apelat la sotia sa pentru inspiratie.
Micuta statuie a fost de multe ori victima vandalismului (decapitata de cateva ori, stropita cu vopsea, etc), insa a fost salvata si restaurata de fiecare data. Anual, peste un milion de turisti doresc sa se fotografieze alaturi de micuta statuie, simbol al orasului Copenhaga.
Radhuspladsen (Piata Primariei)
Considerata km zero al orasului Copenhaga, Piata Primariei este un loc aerisit, in care va puteti relaxa si delecta privirea cu stilul arhitectural al minunatelor cladiri, statui si fantani, cea mai impresionanta fiind cladirea primariei. Noi am avut parte si de un spectacol spontan initiat de cativa tineri care au cantat si dansat, reusind sa inveseleasca si cel mai posac trecator prin zona.
Strøget
Din Piata Primariei, o iei la pas catre cea mai mare zona de shopping din Copenhaga. Strøget are o lungime de peste 1 km, fiind si una dintre cele mai lungi zone pietonale din Europa. Aici gasesti tot felul de magazine de suveniruri, imbracaminte, magazine tematice, cu produse legate de era vikingilor, dar si magazine renumite, precum Prada, Louis Vuitton, Channel, Boss, etc.
Tivoli
Daca esti un impatimit al parcurilor de distractii, vis-a-vis de Gara Centrala se afla parcul Tivoli. Din cauza timpului limitat petrecut in Copenhaga, eu nu am reusit sa il vizitez, asa ca m-am rezumat doar la cateva priviri din exterior cu speranta ca voi reveni si alta data.
Castelul Rosenborg
Castelul Rosenborg a fost ridicat in timpul domniei Regelui Christian al IV-lea si a gazduit familia regala pana in 1720. In prezent, castelul functioneaza ca muzeu de istorie, aici se gasesc expuse coroanele si bijuteriile regale. Zona verde din imprejurimile castelului va va relaxa cu siguranta.
Gradina Botanica
Situata in apropierea castelului Rosenborg, gradina botanica din Copenhaga este un adevarat muzeu viu, avand o mare colectie de plante rare si de tot felul . Imprejurimile verzi nu lipsesc nici aici, evident.
Bicicletele
Copenhaga este orasul in care numarul bicicletelor a depasit numarul autoturismelor. Ca si in Amsterdam, pioniera deja in acest domeniu, am observat parcari intregi de biciclete si nu ma pot gandi decat la un singur lucru: Oare cum isi gaseste fiecare bicicleta?
Rundetårn (Turnul Rotund)
Inalt de 36m, turnul dateaza de mai bine de 300 de ani. Pentru a ajunge pe acoperis, de unde puteti vedea frumoasa panorama a orasului, trebuie sa urcati pe o rampa in spirala. Privelistea va va incanta ochiul si orice mica oboseala cumulata la urcare se va duce cat ai clipi.
Palatul Amalienborg
Compus din patru cladiri identice, Amalienborg a fost ridicat in jurul anilor 1700, in stilul rococo. Palatul Christian al IX-lea este resedinta principala a Majestatii Sale Regina Danemarcei. La ora 12.00 puteti asista la schimbarea garzii, acompaniata de Fanfara Garzilor regale.
Castelul Kronborg
In imprejurimile capitalei daneze, la nord de Elsinore, la granita dintre Danemarca si Suedia, se afla Castelul Kronborg. Fiind o veche fortareata, castelul construit in stil renascentist este imprejmuit de ziduri vechi, cu o curte mare si aerisita. Cu o istorie bogata in spate, Kronborg mai este denumit si Castelul lui Hamlet. Aici este locul unde s-a jucat piesa dramaturgului William Shakespeare, pentru a comemora 200 de ani de la moartea sa.